POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE


Prezenta Politică de Confidențialitate stabilește modalitatea în care datele cu caracter personal pe care DATA REVOLT le colectează de la reprezentanții partenerilor săi contractuali sau de la persoane fizice în cadrul desfășurării activităților de promovare pe care compania le furnizează, vor fi prelucrate de către DATA REVOLT. Prevederile documentului Termeni și Condiții se aplică prezentei Politici de confidențialitate și o completează pe aceasta.

Utilizând în continuare site-ul, înțelegeți că navigarea pe pagina/paginile web ale DATA REVOLT și respectiv interacțiunea cu serviciile companiei presupune solicitarea din partea dumneavoastră a anumitor date cu caracter personal, iar refuzul de a ne oferi aceste date poate rezulta în imposibilitatea de a presta serviciile solicitate.

Astfel, vă oferim informații transparente cu privire la datele personale pe care le colectăm și la modul în care folosim aceste date personale și informăm totodată despre drepturile persoanelor vizate și modul în care pot fi exercitate aceste drepturi.

Înainte de a ne oferi date cu caracter personal prin accesarea site-ului sau prin alte modalități de comunicare și transfer al acestora, vi se va solicita consimțământul pentru unele dintre activitățile de prelucrare a datelor dumneavoastră personale desfășurate de DATA REVOLT în conformitate cu articolul 3 din prezenta Politică.

În măsura în care aveți solicitări sau întrebări legate de activitățile de prelucrare a datelor dumneavoastră personale în cadrul S.C. DATA REVOLT AGENCY S.R.L., vă rugăm să ne contactați prin utilizarea următoarelor informații de contact:
Adresa sediului social: București, România, Str. Budila, nr. 12, apt 3A4, Sector 2;
Ne puteți contacta prin:
E-mail: hello@datarevolt.agency
Prin telefon: (+40)752 751 051 (apel cu tarif normal)
Prin poștă: Str. Mihai Eminescu nr. 90, sector 1, București.

Având în vedere activitatea DATA REVOLT, compania nu justifică la această dată desemnarea unui Responsabil cu Protecția Datelor (DPO).

Dacă trimiteți către DATA REVOLT o solicitare de acces la activitățile de prelucrare a datelor dumneavoastră personale pentru a primi informații, vă rugăm să aveți în vedere că, din cauza procesării continue a datelor dumneavoastră personale și luând în considerare rutina stabilită în sistemele noastre informatice pentru ștergerea informațiilor prelucrate în condițiile Politicii de retenție (stocare) a datelor, ne angajăm să vă menținem datele actualizate și exacte în orice moment. Astfel, această procesare de rutină poate implica modificarea sau ștergerea informațiilor personale pe care le procesăm, după ce ați trimis o solicitare către noi. În acest caz, DATA REVOLT va furniza informațiile deținute în momentul în care vă trimitem răspunsul, chiar dacă acestea diferă de informațiile care erau stocate la data trimiterii solicitării. Rețineți că ștergerea datelor dumneavoastră personale este o procedură pe care DATA REVOLT ar fi efectuat-o chiar dacă nu ați fi trimis solicitarea.

1. Informații de contact ale entității care realizează activitățile de prelucrare descrise:

Societatea comercială DATA REVOLT AGENCY S.R.L.
Adresa sediului social: București, România, Str. Budila, nr. 12, apt 3A4, Sector 2;
Ne puteți contacta prin:
E-mail: hello@datarevolt.agency
Prin telefon: (+40)752 751 051 (apel cu tarif normal)
Prin poștă: Str. Mihai Eminescu nr. 90, sector 1, București.

2. Colectarea, stocarea și prelucrarea datelor cu caracter personal

Stocăm și prelucrăm datele personale numai în cazurile în care ne-ați furnizat voluntar aceste date, cum ar fi prin telefon în contact direct cu unul dintre angajații companiei sau prin e-mail în cazul clienților noștri persoane juridice sau a colaboratorilor noștri, ori prin completarea unui formular în format fizic (hârtie). Dacă colectăm orice alte date personale sau daca schimba scopul sau temeiul legal al prelucrării, veți fi informat în prezenta Politică sau în cadrul campaniilor sau evenimentelor de promovare desfășurate, despre scopul intenționat al utilizării acestor date și dacă este obligatoriu conform Regulamentului General privind Protecția Datelor, vă vom solicita consimțământul pentru procesarea datelor personale anterior oricărei activități de prelucrare a acestora.

Având în vedere natura activităților comerciale ale companiei DATA REVOLT și scopul acestor activități, nu sunt prelucrate date cu caracter personal ale persoanelor fizice, ci numai date cu caracter personal ale reprezentanților persoanelor juridice cu care DATA REVOLT încheie parteneriate juridice și comerciale.

3. DATA REVOLT colectează date cu caracter personal, ale reprezentanților companiilor partenere și colaboratorilor consultanți, în conformitate cu contractul încheiat cu aceste persoane juridice, în următoarele scopuri:

    - de fiecare dată când accesați serviciile noastre, vă prelucrăm datele personale pentru a încheia și executa contractul cadru în baza căruia prestăm serviciile contractate;
    - vă prelucrăm datele personale atunci când am obținut consimțământul dumneavoastră pentru prelucrare, cum ar fi utilizarea fișierelor cookie ale terților cum ar fi Google Analytics pentru a verifica traficul generat atunci când accesați website-ul nostru;
    - păstrarea contactului cu partenerii noștri (prin SMS, e-mail sau telefon) în legătură cu realizarea obiectului contractului încheiat;
    - pentru a răspunde oricăror solicitări privind realizarea serviciilor prestate sau în legătură cu activitățile de prelucrare a datelor;
    - transmiterea unor informații către partenerii noștri contractuali în vederea prestării serviciilor contractate;
    - asigurarea accesului clientului la platformele prin care date despre activitatea utilizatorilor sunt colectate și interpretate intr-un format agregat, cum ar fi Google Adwords, Facebook Business Manager, Google Analytics, Double Click, Apple Search Ads, Firebase, Jira;
    - transmiterea de oferte în vederea încheierii unui contract cu DATA REVOLT;
    - transmiterea informațiilor solicitate de către diferite autorități publice conform cerințelor legale, către companii de audit intern, audit extern sau consultanți;
    - realizarea unor operațiuni corporative interne ale DATA REVOLT (exemplu: întocmirea unor liste, generarea unor rapoarte, etc.);
    - participarea la un concurs sau o campanie de promovare sponsorizată sau organizată de DATA REVOLT sau de către un terț în numele nostru.

4. Datele cu caracter personal pe care le utilizăm și temeiul legal al prelucrării

  • Date de identificare și de contact ale reprezentanților clienților noștri – nume și prenume, email de serviciu sau personal, număr de telefon (mobil, fix sau ambele), adresa poștală a companiei în care lucrați. Temeiul legal în baza căruia realizăm activitățile de prelucrare ale acestor date cu caracter personal este interesul legitim urmărit de o parte terță, respectiv clientul persoană juridică al DATA REVOLT, astfel cum este prevăzut în art. 6 alin. (1) lit. f);
  • Date de identificare și contact ale colaboratorilor noștri având calitatea de consultanți – nume și prenume, număr de telefon, adresa de e-mail, precum și orice informație necesara pentru încheierea si desfășurarea contractului încheiat de companie cu aceștia sau orice informație este solicitată de clientul nostru, în cazul în care colaboratorul este alocat pe un proiect al acestuia.

În relație cu DATA REVOLT, vă solicităm să ne acordați anumite informații specifice, iar dumneavoastră puteți refuza transmiterea acestor informații, pentru că dumneavoastră decideți ce informații ne acordați, dacă consimțiți la acordarea acestora. În cazul în care informațiile solicitate nu sunt acordate de către persoanele vizate, putem fi puși în imposibilitatea de a realiza în mod optim serviciile solicitate.

5. Principiile de prelucrare a datelor personale

Respectăm principiile de prelucrare și de protecție a datelor astfel, datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi:

  • prelucrate în mod legal, corect și transparent;
  • colectate numai pentru un scop valid pe care l-am explicat în mod clar și care nu sunt folosite într-un mod incompatibil cu acest scop;
  • relevante pentru scopul pe care vi l-am comunicat și limitat numai la acele scopuri;
  • corecte și actualizate;
  • nu vor fi păstrate mai mult decât este necesar pentru scopurile descrise;
  • stocate în siguranță.

6. Cum obținem aceste date:

În mod automat:

  • Prin utilizarea cookie-urilor în vederea obținerii unor informații conform Politicii de cookies.

Direct de la dumneavoastră:

  • Prin intermediul website-ului, după ce ați transmis un mesaj prin completarea câmpurilor predefinite din secțiunea «Contact»;
  • După interacțiunea cu dumneavoastră telefonic sau prin intermediul poștei electronice (e-mail) în vederea transmiterii unor solicitări, recomandări sau sugestii;
  • Prin contactul dumneavoastră direct cu angajații noștri în cadrul unei întâlniri de afaceri organizație.

7. Către cine transmitem datele dumneavoastră personale și rezultatele activităților noastre de prelucrare (rapoarte, liste, etc.):

  1. Consultanților noștri (persoane juridice)
    Dezvăluim/transmitem informații despre activitatea clienților noștri persoane juridice între care pot fi și date cu caracter personal ale reprezentanților acestor companii partenerilor noștri consultanți, pentru a realiza serviciile contractate, în măsura în care ne autorizați la data semnării contractului sau ulterior acestei date, înainte de momentul obținerii acestor date de la dumneavoastră (prin conferirea accesului la anumite platforme sau punerea la dispoziție a unor date primite prin e-mail sau prin alte mijloace direct de la dumneavoastră).

    Lista actualizată a partenerilor contractuali, în relație cu care DATA REVOLT prelucrează datele dumneavoastră personale poate fi consultată la cerere, prin transmiterea unui e-mail sau prin poștă, accesând mijloacele de comunicare din cadrul art. 1 de mai sus.
  2. Dezvăluirea obligatorie
    În măsura în care este necesar iar DATA REVOLT deține încă datele personale, DATA REVOLT le va pune la dispoziția unor terți pentru a se conforma oricăror legi, reglementări, demersuri juridice sau solicitări primite din partea autorităților publice (de exemplu, în conformitate cu anumite măsuri de aplicare a legii ca urmare a unor controale, citații sau hotărâri judecătorești) sau atunci când suntem de părere și acționând de bună-credință (pentru a pune în aplicare politicile și regulile noastre interne), inclusiv pentru investigarea eventualelor încălcări ale acestora sau detectarea, prevenirea sau luarea unor măsuri în ceea ce privește activitățile ilegale sau alte abateri, suspiciuni de fraudă sau ca urmare a producerii unor incidente de securitate. În plus, vom împărtăși datele dumneavoastră numai în măsura în care suntem nevoiți să ne exercităm drepturile legale pentru a ne apăra împotriva unor revendicări cu implicații juridice sau de a preveni vătămarea drepturilor, a proprietății sau a siguranței noastre, a partenerilor noștri, a dumneavoastră sau a oricărei terțe părți sau în scopul colaborării cu autoritățile de aplicare a legii sau în cazul în care considerăm că este necesar pentru a asigura respectarea proprietății intelectuale a DATA REVOLT sau a altor drepturi.
  3. Transferuri de afaceri
    Este posibil să împărtășim informații care includ date cu caracter personal ale reprezentanților clienților cu care am încheiat contracte sau în relație cu care desfășurăm activități comerciale, în cazul unei tranzacții corporative (achiziții ale pachetului majoritar sau integral de părți sociale al companiei cum ar fi prin fuziune). În cazul celor menționate anterior, companiile afiliate sau compania achizitoare, își vor asuma drepturile și obligațiile descrise în această politică.
  4. Identificatori
    Putem împărtăși identificatorii colectați de noi (prin utilizarea cookie-urilor), în scopul de a opera afacerea noastră și de a îmbunătăți relevanța website-ului nostru, precum și de a detecta potențiale incidente de securitate sau probleme tehnice legate de funcționarea website-ului nostru.
  5. Informații non-personale
    Este posibil să împărtășim informații agregate sau date care nu pot fi considerate date cu caracter personal (date generate automat prin sistemele noastre interne, platforme de generare a datelor în scop de cercetare de piață - market research - sau informații comerciale) cu partenerii noștri de afaceri și cu alte părți terțe, în conformitate cu termenii acestei politici.

8. Legalitatea prelucrării datelor personale
DATA REVOLT este responsabilă pentru activitățile de prelucrare a datelor personale care vă aparțin pe întreaga durată a stocării acestor date la nivelul DATA REVOLT. Respectăm principiile de prelucrare instituite în cadrul Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR) și integrăm aceste principii în procesele interne ale companiei și în practicile noastre comerciale.

9. Unde vă prelucrăm datele? Pentru perioada în care datele dumneavoastră personale sunt prelucrate la nivelul DATA REVOLT, aceste date sunt prelucrate prin e-mail în relație cu Google Inc, respectiv datele comunicate prin e-mail către și primite de la DATA REVOLT sunt stocate în Irlanda unde Google Inc deține servere si stocam orice informații în conformitate cu Politica de retenție utilizând serviciile Google Drive. În cazul în care prestatorii noștri vă prelucrează datele cu caracter personal în țări care nu oferă un nivel suficient de protecție a drepturilor dumneavoastră, evaluăm cu atenție toate circumstanțele și ne asigurăm că au fost introduse garanții de securitate si confidențialitate adecvate, astfel încât drepturile dumneavoastră să nu fie în niciun fel încălcate. De asemenea, ne asigurăm că aveți la dispoziție mijloacele pentru exercitarea drepturilor dumneavoastră.

10. Prelucrarea datelor candidaților în vederea ocupării locurilor de muncă disponibile în cadrul DATA REVOLT

Date personale înseamnă orice informație care vă identifică sau care ar putea fi utilizată pentru a vă identifica. Prelucrăm datele candidaților care aplică la locurile de muncă disponibile în cadrul companiei în scop legitim și voluntar, în vederea încheierii unui contract de muncă. Ne asigurăm că procesăm numai datele dumneavoastră personale care sunt strict necesare scopului declarat.

În scopul selecției și recrutării, putem procesa următoarele categorii de date personale:
Date de identificare - numele, prenumele, adresă, numărul de asigurare național, numărul documentului de identificare, fotografia etc.
Datele de contact - adresă de e-mail, numărul de telefon, adresă etc.
Date despre viață profesională - angajator, experiență, poziție, salariu, educație etc.
Precizăm că pentru anumite funcții care presupun gestiunea bunurilor companiei (în special gestionarea banilor), compania poate solicita prezentarea unui cazier judiciar fără a stoca datele personale din document și fără a reține acest document în arhiva acesteia.
Datele digitale - cookie-uri, adrese IP și putem vizualiza site-uri web care vă aparțin sau pe care le urmăriți și activități existente pe rețele sociale precum și alte date public disponibile pe Internet fără a stoca în vreun fel aceste date;
Categorii speciale de date (date sensibile) - date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, calitatea de membru al sindicatelor, date privind starea de sănătate pentru realizarea controlului de medicina muncii.

Cum colectăm datele?

Direct de la dumneavoastră:

    În procesul de selecție și recrutare sau prin transmiterea de către dumneavoastră a CV-ului în urma postării joburilor noastre pe pagina de Facebook a companiei prin intermediul platformelor de recrutare ale partenerilor noștri contractuali sau ca urmare a unei recomandări.

Din alte surse:

  • Prin recomandare;
  • Companie externă în scopul evaluării adecvării candidatului în timpul procesului de recrutare;
  • Sănătatea și securitatea în muncă sau alți furnizori de servicii de securitate la locul de muncă sau în servicii medicale;
  • De la fostul angajator.

Cât timp păstrăm datele dvs.?
Ca regulă generală, păstrăm datele dumneavoastră personale o perioadă necesară pentru a atinge scopul prelucrării acestora, respectiv pe durata procesului de recrutare și selecție care este, în majoritatea cazurilor, inclusiv dacă nu se materializează prin semnarea unui contract individual de muncă, după 3 luni. Atunci când păstrăm datele dumneavoastră personale pentru un alt scop specific, perioada de stocare va fi specificată în Politica de retenție (stocare) a datelor personale. Consimțământul dumneavoastră va trebui solicitat în cazul în care considerăm necesară extinderea perioadei de stocare a datelor peste această perioadă inițială. Toate CV-urile nesolicitate vor fi imediat distruse sau șterse.

11. Drepturile de care dispuneți

  • Înainte de a vă exercita drepturile, trebuie să vă identificăm pentru a proteja datele dumneavoastră cu caracter personal împotriva oricăror tentative frauduloase.
  • Solicitările dumneavoastră privind prelucrarea datelor personale de către DATA REVOLT vor fi onorate cât mai curând posibil. Cu privire la procesele noastre interne, vom depune eforturi pentru a livra orice răspuns în legătură cu activitățile de prelucrare a datelor cu caracter personal care vă aparțin, în termen de cel mult o lună, transmițând un mail la adresa hello@datarevolt.agency prin apel telefonic folosind numărul de telefon afișat în secțiunea „Contact” de pe Site.
  • Aveți dreptul de a primi informații în orice moment, cu privire la scopurile prelucrării datelor dumneavoastră personale, la categorii și surse, la destinatari, la perioadele de stocare a datelor dumneavoastră cu caracter personal și la drepturile dumneavoastră.
  • Aveți dreptul de a nu fi supus unei decizii automate, având posibilitatea de a vă opune unui proces decizional automat. DATA REVOLT nu realizează la această dată procese automatizate de decizie.
  • Aveți dreptul de a accesa datele dumneavoastră cu caracter personal, inclusiv dreptul de a obține o copie a datelor cu caracter personal pe care le prelucrăm.
  • Cu privire la dreptul de portabilitate (transfer) a datelor pe care ni le-ați furnizat în raport cu scopul punctual pentru care ne-ați acordat aceste date și termenul limitat pentru care stocăm aceste date pană la data la care le transferăm partenerului nostru comercial sau pană la data la care ni se solicită ștergerea, anonimizarea sau distrugerea acestora, acest drept trebuie solicitat partenerului nostru contractual față de care DATA REVOLT acționează în calitate de Persoană împuternicită și astfel respectăm cu exactitate instrucțiunile partenerului nostru cu privire la orice activitate de prelucrare pe care o realizăm.
  • actualizăm datele cu caracter personal, cerându-vă să le revizuiți din când în când și ori de câte ori necesitatea actualizării este prevăzuta de lege. Totuși, dacă descoperiți că unele date acordate sau pe care le-am obținut de la dumneavoastră în modurile prezentare în această politică sunt incorecte sau inexacte, puteți solicita rectificarea și/sau actualizarea datelor incorecte și completarea datelor incomplete.
  • Puteți rectifica sau completa datele dumneavoastră cu caracter personal contactându-ne și furnizându-ne datele corecte sau suplimentare. Puteți solicita restricționarea prelucrării datelor dumneavoastră, dacă acuratețea datelor este contestată pentru o perioadă care ne permite să verificăm acuratețea respectivă.
  • Aveți dreptul de a restricționa prelucrarea, ceea ce înseamnă că stocăm datele dumneavoastră personale, dar nu le utilizăm în niciun alt scop. În cazul în care ați obținut restricționarea prelucrării, veți fi informat(ă) înainte de ridicarea restricționării prelucrării datelor.
  • Aveți dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal. Puteți exercita ambele drepturi în temeiul condițiilor prevăzute de lege. Vom evalua solicitarea dumneavoastră de ștergere din punct de vedere al legislației și a procedurilor noastre interne, luând în considerare, dacă este cazul, existența instrucțiunilor partenerului nostru și vom acorda un răspuns în scris în termenul agreat, care nu va depăși termenul de o lună de la data primirii solicitării de ștergere.
  • Aveți dreptul de a ne contacta în orice moment, dacă sunteți de părere că v-au fost încălcate drepturile conferite prin legislația privind protecția a datelor cu caracter personal.
  • Aveți dreptul de a apela la Autoritatea de supraveghere a datelor, respectiv Autoritatea Națională de Supraveghere privind Protecția Datelor cu Caracter Personal, având adresa Bulevardul General Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod poștal 010336, București, Romania, sau la o instanță competentă, dacă sunteți de părere că v-au fost încălcate drepturile cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. 


12. Cookie-uri
Cookie-urile sunt fișiere text introduse pe calculatorul dumneavoastră, în smart-phone sau tabletă, pentru a colecta informații standard de logare pe internet și informații privind conduita dumneavoastră pe website-ul nostru. Aceste informații sunt utilizate, spre exemplu, pentru a analiza utilizarea de către dumneavoastră a site-ului și pentru a redacta rapoarte de statistică privind activitatea desfășurată pe website. Puteți seta browser-ul dumneavoastră pentru a nu accepta cookie-uri. Cu toate acestea, unele cookie-uri interne sunt necesare pentru a-i permite Utilizatorului site-ului web să utilizeze site-ul DATA REVOLT.

Pentru mai multe informații, vizitați Politica de cookie.

13. Nu prelucram date despre minori
Prin utilizarea website-ului DATA REVOLT si respectiv prin interacțiunea în orice mod cu DATA REVOLT garantați că (i) dacă vă aflați în Romania, aveți cel puțin 18 ani, sau dacă vă aflați în orice alta țara, dețineți peste vârsta definită pentru "copii" în conformitate cu legile aplicabile din jurisdicția dumneavoastră și (ii) aveți capacitate de exercițiu deplină pentru a deveni subiect al acestei Politici de confidențialitate. Dacă aveți sub 18 ani, vă rugăm să citiți cu atenție termenii acestei Politici de confidențialitate împreună cu părinții sau cu tutorii legali. Serviciile DATA REVOLT nu sunt direcționate sau destinate copiilor, așa cum sunt definite în legislația aplicabilă, nu colectăm și nu solicităm informații de la copii. Dacă obținem cunoștințe reale despre faptul că un utilizator este considerat drept copil în conformitate cu legea aplicabilă, vom lua măsuri pentru a șterge imediat informațiile personale ale acestuia. Dacă aveți cunoștință despre sau aveți vreun motiv să credeți că un copil a împărtășit orice informații cu noi, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail anterior menționată.

14. Cum vă protejăm datele?
Pentru a ne asigura că drepturile și libertățile dumneavoastră nu sunt puse în pericol și că se respectă conformitatea cu legislațiile și reglementările relevante în domeniul protecției datelor, implementăm măsuri tehnice și organizaționale corespunzătoare, pentru a asigura un nivel de securitate suficient în vederea prelucrării datelor cu caracter personal. Aceste măsuri constau în instruirea și în testarea regulată a angajaților și dacă este cazul a subcontractorilor noștri, în introducerea de politici și procese relevante, care sunt revizuite și actualizate în mod regulat, sub supravegherea consultantului nostru cu protecția datelor. De asemenea, ne asigurăm că îi evaluăm cu atenție pe prestatorii noștri, pentru a furniza un nivel corespunzător de protecție a datelor dumneavoastră cu caracter personal și încheiem cu aceștia acorduri de prelucrare a datelor personale, pentru a ne asigura că fiecare subcontractor care intră în contact sub autoritatea noastră și cu datele dumneavoastră cu caracter personal, realizează activitățile de prelucrare contractate în deplină siguranță și că respectă prevederile legislației în vigoare în domeniul prelucrării datelor personale.

15. Actualizări
Politica noastră de confidențialitate poate fi modificată din când în când (în general, pentru a respecta legislația și practicile privind protecția și prelucrarea datelor). Versiunile actualizate vor fi publicate pe pagina noastră web.

©- DATA REVOLT: august 2019

Have questions?
We are here to help.

We are data revolt